Cântecul lui Roland
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Cântecul lui Roland (franceză La Chanson de Roland) este cea mai veche operă importantă a literaturii franceze. Există mai multe versiuni, mărturie a popularităţii ei între secolele al XII-lea şi al XIV-lea. Cea mai veche dintre aceste versiuni este datată de obicei la mijlocul secolului al XII-lea (între 1140 şi 1170), şi are aproximativ 4004 versuri (numărul lor variază puţin în ediţiile moderne). Acest poem epic este un exemplu de chanson de geste, o specie literară ce a înflorit în secolele XI - XV şi care proslăveşte faptele eroice ale protagonistului, onoarea şi credinţa.
Cuprins[ascunde] |
[modifică] Sinopsis
Carol cel Mare şi armata sa luptă de şapte ani în Spania. Marsilion, sau Marsile, regele sarazin al Sarragossei, poartă o discuţie cu nobilii săi. La sugestia lui Blancandrin, Marsilion hotărăşte să simuleze că se predă, pentru a asigura retragerea francilor de pe pământurile sale.
Marsilion trimite emisari pentru a negocia predarea sa lui Carol: Blancandrin, şeful delegaţiei, promite, cu rea credinţă, că, în cazul în care Carol se întoarce la Aachen (Aix-la-Chapelle), Marsilion îl va urma la scurt timp şi se va converti la creştinism.
Nobilii creştini discută despre cum ar trebui să răspundă ofertei lui Marsilion. Roland nu are încredere în acesta, însă Ganelon, Naimon şi majoritatea celorlalţi consideră că merită să fie considerat sincer. Carol este de acord, dar îi este greu să aleagă un ambasador care să-i ducă lui Marsilion acest mesaj.
El nu doreşte să aleagă un cavaler de valoare, deoarece Marsilion l-a ucis pe ultimul ambasador care fusese trimis. De aceea, Carol respinge propunerile lui Roland şi Turpin de a duce ei mesajul şi hotărăşte ca niciunul dintre cei doisprezece pairi să fie trimis.
Roland recomandă atunci trimiterea lui Ganelon, tatăl său vitreg. Acesta consideră propunerea sa ca o insultă, îl ameninţă pe Roland, şi, în timpul călătoriei cu Blancandrin la Zaragoza, plănuieşte să se răzbune.
În Zaragoza, Ganelon îl minte pe Marsilion, spunându-i că acceptarea lui Carol este condiţionată de două lucruri. În primul rând, Marsilion nu poate păstra decât jumătate din Spania, restul fiindu-i dat lui Roland, În al doilea rând, unchiul lui Marsilion trebuie să fie printre ostaticii daţi ca garanţie a bunei credinţe.
După ce îl ameninţă pe Ganelon cu moartea, Marsilion este informat de Blancandrin că francul este gata să-l trădeze pe Roland şi pe cei doisprezece pairi. Marsilion îi oferă atunci lui Ganelon prietenia sa şi daruri bogate, iar el promite să se asigure ca Roland şi cei doisprezece pairi să fie plasaţi în ariergarda armatei şi nu în corpul principal al forţelor france.
Acest lucru îi va permite lui Marsilion, care nu-i poate învinge în luptă pe franci, să-i ucidă pe cei doisprezece mari cavaleri ai francilor, fără de care, conform spusele lui Ganelon, francii nu vor mai purta război.
După ce Ganelon îşi îndeplineşte sarcina, Roland, împreună cu Oliver şi ceilalţi doisprezece pairi, preia comanda ariergărzii armatei france, care număra 20.000 de oameni.
O armată de sarazini de 100.000 de oameni, condusă de nepotul lui Marsilion şi de alţi 11 mari războinici sarazini, este văzută apropiindu-se de ariergardă. Prietenul lui Roland, Oliver, îi cere să sune din corn pentru a chema restul armatei în ajutor, dar codul onoarei îl obligă pe Roland să lupte deşi este dezavantajat numeric.
Bătălia care urmează are două părţi. Atacul iniţial al sarazinilor este respins de franci, dar numai 300 de cavaleri, inclusiv Roland şi cei mai mulţi dintre cei 12 pairi supravieţuiesc.
Sarazinii atacă a doua oară, Marsilion însuşi conducând o oaste de 300.000 de oameni. În curând este clar că francii sunt cei care vor pierde lupta. La sfatul arhiepiscopului Turpin, Roland sună din corn, nu pentru a chema trupe în ajutor, ci în sperînd la revenirea lui Carol pentru îngroparea trupurilor şi răzbunarea martirajului. Roland sună din corn atât de tare încât i se rupe tâmpla şi îi curge sânge din gură.
Când doar Roland, Turpin şi Gualter de Hum mai sunt în viaţă, Roland îi taie mâna dreaptă a lui Marsilion. Acesta fuge de pe câmpul de luptă şi este urmat de supravieţuitorii din armata sa. Roland şi Turpin sunt singurii războinici rămaşi pe câmpul de luptă şi sunt deci victorioşi.
Totuşi, Turpin a fost rănit în multe locuri de proiectilele sarazinilor şi sângerează până la moarte, în timp ce ţine o slujbă pentru soldaţii săi. Roland, nerănit de nici o armă, sângerează din cauza tâmplei rupte.
După moartea lui Turpin, Roland urcă până în vârful unui deal, privind către sud, înspre Spania. Îşi crapă cornul, lovind un păgân pe care-l ucide pentru că a încercat să-i fure sabia, apoi eşuează să-şi frângă sabia pe o piatră. Roland moare sub un copac, cu faţa către sud, ţinându-şi sabia Durendal şi cornul.
Între timp, Carol cel Mare se întoarce din Franţa în cea mai mare rapiditate, arestându-l pe Ganelon pentru trădare. Când ajunge pe câmpul de luptă de la Roncevaux (Roncesvalles), leşină de durere.
El îl jeleşte şi apoi porneşte la drum cu scopul de a distruge armata sarazină. Îi ajunge din urmă pe câmpurile de lângă Sarragossa şi îi măcelăreşte, majoritatea supravieţuitorilor înecându-se în apele unui râu din apropiere.
Marsilion scapă în fortăreaţa sa din Sarragossa. Deoarece armata lor nu a primit ajutor de la zei, locuitorii înfuriaţi ai oraşului batjocoresc idolii treimii lor infernale: statuile lui Mahound, Tervagent, şi Apollyon sunt luate din moschee şi bătute cu beţe.
În acea noapte Baligant, emirul Babilonului (Cairo din Egipt, nu Babilonul din Mesopotamia)), vine cu întăriri. Marsilion moare şi Baligant preia conducerea.
Carol îşi împarte forţele după naţionalitate, sub cei mai mari războinici rămaşi: bavarezii, germanii, mormanzii, bretonii, flamanzii şi burgunzii. Forţele creştine distrug armata muslumană, iar Carol cel Mare îl învinge pe Baligant în duel.
Armata creştină pătrunde în Sarragossa: idolii şi obiectele vrăjitoreşti din sinagogile şi moscheile oraşului sunt distruse, iar 100.000 de musulmani şi evrei sunt creştinaţi.
Bramimonde, văduva lui Marsilion, este capturată, iar Carol dă ordin ca ea să fie convertită, nu prin forţă, ci prin 'parabole şi predică'.
Apoi, francii se întorc la Aix-la-Chapelle (Aachen), unde Aude, logodnica lui Roland (şi sora lui Oliver) moare de durere.
Ganelon este judecat pentru trădare, dar susţine că acţiunile sale reprezintă o răzbunare justificată. Pentru a rezolva disputa, ruda lui Ganelon, Pinabel se duelează cu prietenul lui Roland, Thierry, care câştigă.
După victoria lui Thierry, Ganelon este executat împreună cu membrii familiei sale care s-au pus chezaşi (garanţi) pentru nevinovăţia sa.
Regina Bramimonde este botezată, iar Carol este în final satisfăcut. În somn, un înger vine şi îi cere să ajute oraşul Imphe, atacat de păgâni. Carol se lamentează şi îşi plânge soarta dar se supune voinţei lui Dumnezeu.
[modifică] Sursa
Poemul se bazează pe un incident istoric relativ minor, Bătălia de la Roncesvalles (Roncevaux în franceză), de pe 15 august 778, când ariergarda francilor lui Carol cel Mare, aflat în retragere, a fost atacată de basci, după o ambuscadă. În această luptă, descrisă de biograful său Einhard (Eginhard) în Viaţa lui Carol cel Mare (scrisă în jurul anului 830), se spune că soldaţii surprinşi au fost cu toţii ucişi, printre ei aflându-se un "Hruodland (Roland n.n.), prefect al mărcii Bretaniei" (Hruodlandus Brittannici limitis praefectus).[1]
Poemul nu este o reprezentare corectă a realităţii. Roland devine nepotul lui Carol, bascii devin sarazini, iar Carol, în loc să-şi continue drumul spre nord pentru a-i supune pe saxoni, se întoarce în Spania şi răzbună moartea cavalerilor săi. Autorul poemului nu avea nici cunoştinţe despre islam, reprezentat ca o religie idolatrică.
| [[wiki]] | Acest articol sau această secţiune trebuie pus(ă) în formatul standard. Ştergeţi eticheta la încheierea standardizării. Acest articol a fost etichetat în august 2006 |
Cântecul lui Roland este celebrat încă din Evul Mediu: există mai multe versiuni ale acestuia, cât si modificari datând din perioade diferite. Acesta este desemenea modelul numeroaselor cântece de mai târziu. Prima ediţie tipărită a celui mai vechi text, rămas mult timp necunoscut, nu datează, totuşi, decât din 1837. Acest text conţine 4002 decasilabe reunite în 291 lasate inegale. Este semnat la ultimul vers („Aici este făcută fapta de vitejie pe care Turoldus o refuză”) de un anume Turold care este ignorat dacă este vorba de autor, de un copist, de un jongler, si chiar o simplă sursă.
Povestea, inspirată de un eveniment istoric, bătălia de la Roncevaux (778), este compusă cu multă măiestrie în două părţi, având fiecare câte două părţi: moartea lui Roland (trădarea, bătălia) şi răzbunarea Împaratului (pedeapsa păcătoşilor, pedeapsa lui Ganelon), încadrate de o expunere şi o dublă concluzie. Unitatea întregului este întărită de numeroase paralelisme, contraste şi ecouri. Anumite pasaje prea sobre totuşi posedă o mare intensitate dramatică şi tocmai de aceea au rămas celebre (moartea frumoasei Aude sau cea a lui Roland).
Ca toate cântecele faptelor de vitejie, Cântecul lui Roland are un important conţinut ideologic, dar în acelaşi timp este o descriere sugestivă a tensiunilor interne ale societăţii feudale (între vasali şi suzerani, între ambiţia personală şi devotament) cât şi o dramă umană: în ciuda caracterului puţin stilizat al personajelor, subtilitatea caracterelor explică şi implică derularea inevitabilă a evenimentelor.
[modifică] Bibliografie
- La Chanson de Roland – Cântarea lui Roland, (ediţie bilingvă), traducere Eugen Tănase, Bucureşti, Editura Univers, 1974;
- Poeme epice ale Evului Mediu, traducere Sorina Bercescu et. al., Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu