Metallica
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Metallica | ||
|---|---|---|
 Metallica live în Londra, 2003. De la stânga spre dreapta: Robert Trujillo, Kirk Hammett, Lars Ulrich, James Hetfield. | ||
| Informaţii generale | ||
| Origine |  Los Angeles, California, USA | |
| Gen muzical | Thrash metal Speed metal Heavy metal Hard rock | |
| Ani de activitate | 1981 - prezent | |
| Case de discuri | Megaforce Elektra Warner Bros. Music For Nations Vertigo Universal Phonogram Mercury Sony | |
| Website | Metallica.com | |
| Membri | ||
| James Hetfield Lars Ulrich Kirk Hammett Robert Trujillo | ||
| Foşti membri | ||
| Jason Newsted Cliff Burton (decedat) Dave Mustaine Ron McGovney Lloyd Grant | ||
Metallica este o formaţie heavy metal procedentă din Los Angeles, California, SUA. A luat fiinţă în anul 1981, reuşind să vândă peste 95 de milioane de discuri în toată lumea. Succesul comercial a făcut din Metallica o formaţie foarte controversată. Ei fac parte din "Big Four Of Thrash" alaturi de Slayer, Megadeth şi Anthrax.[1]
Cuprins[ascunde] |
[modifică] Istorie
[modifică] Începutul (1981 - 1983)
În 1981, ziarul din Los Angeles „The Recycler”, găzduia o rubrică de anunţuri destinată muzicienilor în căutarea unor noi colegi de formaţie. Sub secţiunea „Heavy Metal” avea să apără un nume: Lars Ulrich un adolescent de 18 ani.[2]
Totul a început în anii '80, atunci când tânărul de 18 ani de origine daneză Lars Ulrich, care locuia în California, merge din San Francisco în Londra pentru a vedea concertul uneia dintre formaţiile sale favorite: Diamond Head. Datorită faptului că nu îşi plănuise bine călătoria, tânărul Lars Ulrich se vede nevoit să apeleze la bunăvoinţa membrilor formaţiei favorite. Acestia sunt impresionaţi şi îl primesc pe Lars, care merge cu ei în turneu. Influenţat de această aventura, Lars se hotărăşte ca la întoarcerea în America să încerce să-şi alcătuiască o formaţie.[3]
Cum Lars, înnebunit după formaţiile britanice care făceau parte din NWOBHM (Noul Val al Heavy-Metalului Britanic) şi care de mic era pasionat de tobe, dorea să-şi facă propria trupă Heavy Metal, a reuşit în scurt timp să-şi construiască o mulţime de conexiuni în lumea Metalului ce se dezvolta în California. Brian Slagel şi Ron Quitana – promotori şi editori – i-au devenit repede amici. Astfel, când Brian Slagel i-a oferit un loc pe compilaţia „Metal Massacre”[4] lui Lars îi mai rămăsese minorul detaliu de a-şi face formaţia.[5]
James Hetfield locuia în Downey CA, era un tânăr introvertit şi foarte timid. Apartenenţa familiei sale la „Christian Science” a făcut ca James să fie marginalizat sau respins de către mulţi din copiii de la şcola sa. Când avea 13 ani, tatăl său a decis să abandoneze familia (lucru cu greu acceptat de James), iar la vârsta de 16 ani îşi pierde mama (motivul este cancerul – mama sa neputându-se trata din cauza religiei lor, încă un lucru greu de acceptat de către James).[6] Confuz şi deprimat, James a găsit salvarea în muzică. La 14 ani se apucase de chitară (după ce în prealabil studiase pianul şi tobele). Înfiinţează trei trupe „Obsession”, apoi „Phantom Lord” şi în final „Leather Charm”.[7] Niciuna din ele nu a reuşit să reziste, destrămându-se destul de repede. După moartea mamei, el stă în casa unui bun prieten Ron McGovney, pe care îl va convinge să înveţe să cânte la bass.[8]
Împinşi de Hugh Tanner, fostul chitarist al formaţiilor Leather Cham şi Phantom Lord, James Hetfield şi Ron McGovney iau legătura cu Lars Ulrich. Astfel, cei trei se întâlnesc în camera lui Lars. Ulrich a rămas surprins de cât de timid era Hetfield, în timp ce pe James l-a marcat (pe viaţă după cum declara) mirosul emanat de camera lui Lars, un miros specific de adolescent danez. Ron şi James nu au fost deloc impresionaţi de talentul lui Lars, Ron întrebându-se dacă Lars a mai cântat la tobe până atunci. Însă numeroasele „pile” pe care Lars le avea au făcut ca cei trei să bată palma şi să încerce să construiască o formaţie împreună.
Numele de "Metallica" a fost ales de Lars. Lars îl ajuta pe Ron Quintana, să aleagă un nume pentru o nouă revistă care să promoveze trupele metal şi NWOBHM (New Wave Of British Heavy Metal). Quintana a propus două nume pentru revistă: „Metallica” si „Metal Mania”. Lars i-a sugerat să numească revista „Metal Mania” şi şi-a numit formaţia Metallica.
La începutul anului 1982, Metallica a înregistrat Hit the Lights pentru prima compilaţie „Metal Massacre”, produsă de Brian Slagel. Numele formaţiei a apărut tipărit greşit pe album: „Mettallica”, dar melodia a reuşit să stârnească ceva interes.[9]
Chitaristul Lloyd Grant a fost adus pentru a face soloul piesei, el nefiind un membru permanent al trupei. Pentru a aduce un chitarist în formaţie, Ulrich a apelat din nou la „The Recycler”. La acest anunţ a răspuns Dave Mustaine din Huntington Beach, California, chitaristul formaţiei „Panic”. Ulrich şi Hetfield au fost atât de impresionaţi de echipamentul lui Mustaine că i-au cerut să intre-n formaţie înainte să-l audă cântând.
Metallica a început să cânte în cluburile din L.A. însă au fost primiţi cu rezerve de către public, lucru ce nu i-a descurajat, din contra au cântat şi mai tare şi mai repede. Însă în cadrul trupei tensiuniile între Dave şi Ron au crescut foarte mult. Au existat şi altercaţii între Dave şi Ron sau Dave şi James, de câteva ori Dave fiind dat afară din formaţie, însă el revenea a doua zi şi întreba dacă poate să continue. James îi de fiecare dată „Ok...”.
Astfel după numeroase certuri, totul culminând cu „incidentul” în care Dave a turnat o sticlă întreagă de bere în bassul lui Ron, cel din urmă fiind foarte aprope să se curenteze, Ron a decis să părăsească formaţia. Cu toate acestea Metallica a reuşit să înregistreze o casetă demo completă înaintea plecării lui Ron. Demo-ul s-a numit „No life 'Til Leather” şi a atras repede atenţia fanilor şi promotorilor din California, în special San Francisco.
Ulrich a apelat din nou la Brian Slagel pentru a-i recomanda un nou bassist. Brain i-a spus că ştie exact de cine au nevoie, Cliff Burton, care pe atunci cânta cu formaţia „Trauma”. Astfel, James şi Lars au mers la un club unde concerta „Trauma”. Cum au intrat în club, o claie de păr roşu ce se mişca foarte repede pe scenă le-a atras atenţia. Pe lângă asta, sunetul pe care chitara acestuia îl scotea i-a uimit pe cei doi. După ce James a numărat corzile a exclamat: „that’s a bass dude!” (e bass frate!). După concert cei doi s-au dus la Cliff şi i-au spus că trebuie neapărat să-l fure! După ce au petrecut ceva timp împreună (6 luni) Cliff le-a spus că sunt de treabă şi că acceptă invitaţia de a se alătura Metallicii, mai ales fiindcă Trauma devenise plictisitoare pentru el. Condiţia pentru ca el să se alăture formaţiei era ca cei trei, James, Dave şi Lars să se mute în San Francisco.[10] Lucru făcut cu plăcere, deoarece atmosfera din Los Angeles nu era de loc pe placul lor.
La sfârşitul anului 1982 începutul anului 1983, mişcarea Metal din San Francisco Bay Area luase amploare. Formaţii precum Antrax, Vio-lence, Sadus sau Exodus, începuseră să-şi facă un nume. Spre deosebire de scena din Los Angeles, dominată de formaţii Glam-Metal sau Hair-Metal, aici Speed-ul şi Thrash-ul erau singurele genuri acceptate de către fani. Atitudinea „in-your-face”, stilul agresiv şi foarte rapid, au făcut din Metallica o favorită a publicului. Între timp caseta cu demo-ul formaţiei a ajuns de pe coasta de vest a Americii până pe coasta de est. Jonny şi Marcha Zuzula din New York, care înfiinţaseră casa de discuri Megaforce, le-au trimis 70 de dolari celor de la Metallica, pentru a putea face drumul dintre San Francisco şi New York cu tot echipamentul necesar.[11]
Acest drum de câteva zile a fost hotărâtor pentru plecarea lui Dave din formaţie. Drumul fiind foarte lung, cei patru îşi petreceau nopţile la rude ale prietenilor apropiaţi. Dave sub influenţa alcolului a devastat multe din aceste locuinţe. Cei patru obişnuiau să bea foarte mult, iar Mustaine devenea violent. Temperamentul său vulcanic devenise intolerabil, în special pentru Cliff. Ajunşi la New York, fac cunoştinţă cu Jonny Z. Lars îl trage de-o parte şi îi spune lui Jon, că vor renunţa la chitaristul lor. Câteva zile mai târziu, când Dave tocmai se trezea după o noapte în care cei patru băuseră foarte mult (o noapte normală), Lars, James şi Cliff erau în camera sa. Ei i-au explicat că trebuie să plece. Şi că autobuzul său, cu care va face 4 zile până în San Francisco, pleacă în 45 de minute. Câteva ore mai târziu chitaristul formaţiei Exodus, Kirk Hammett, a fost adus în New York, pentru a fi testat de formaţie. După ce Kirk a dus la bun sfârşit soloul la cântecul Seek and Destroy, Lars şi James au fost de acord că el este soluţia ideală pentru a fi chitaristul principal al Metallica.
Jonny şi Marshal le-au aranjat câteva concerte în zona New York, însă Metallica voia să repete şi în plus, neavând niciun ban, aveau nevoie şi de un loc în care să stea. Formaţia Anthrax avea o cameră de repetiţie în Queens, pe care le-a pus-o la dispoziţie. Camera în care cei patru au şi locuit. Vremurile erau grele pentru ei. Dormeau pe jos, neavând decât nişte pături, iar felul principal de mâncare era: “losers lunch”- dupa cum îi spuneau cei de la Antrax, (prânzul fraierilor) salam pe mână..fiindcă nu aveau nici măcar pâine. Preferau sa cheltuie putinii bani pe care ii castigau din concertele in cluburi pe alcool. James spunea "Alcoolul iti dadea impresia ca tine si de cald si de foame... desigur, era numai o impresie. Eram slabi si daca nu aveam noroc cu cate un fan dedicat care ne platea mese la restaurant din cand in cand, nu stiu ce-ar fi fost..." Kirk adauga "Singurul moment in care am avut bani a fost cand am mers in turneu prima data si aveam solda zilnica. Imi amintesc ca in zilele dintre concerte primeam 10 dolari fiecare, si in zilele cu spectacol doar 7, pentru ca puteam manca gratuit pe banii promoterilor" (sursa: www.ilikethat.com/metallica)
[modifică] Kill’em All - 1983
În anul 1983, cu un nou chitarist principal, Kirk Hammett, Metallica intră în studioul din New York, pus la dispoziţie de către Megaforce Records, pentru a înregistra primul album.
"Metal Up Your Ass" avea să se numească, însă casa de distribuţie a considerat numele total inadecvat şi l-au refuzat, Cliff Burton a venit cu sugestia ca albumul să se numească "Kill’em All" nume ce întruchipa întru totul agresivitatea nemaiîntâlnită până atunci a albumului.
Albumul conţinea 10 piese, inclusiv cele 7 de pe “No Life ‘Til Leather”:
1."Hit the Lights"
2."The Four Horsemen"
3."Motorbreath"
4."Jump in the Fire "
5."(Anesthesia) Pulling Teeth"
6."Whiplash"
7."Phantom Lord"
8."No Remorse"
9."Seek & Destroy"
10."Metal Militia"
La patru dintre piese Dave Mustaine este coautor, cu James Hetfield şi Lars Ulrich (The Four Horsmen, sau The Mechanix-cum se numea original pe demo, Jump in the Fire, No Remorse şi Metal Militia) restul sunt scrise de Hetfield şi Ulrich, excepţie fac Anesthesia (cântec instrumental, solo de bass, dar în combinaţie şi cu bateria lui Ulrich de la minutul 2:24 până la final) ce aparţine lui Cliff Burton şi Motorbreath aparţinând exclusiv lui Hetfield.
Jonny Z şi soţia sa, şi-au amanetat toate valorile pentru a putea produce şi distribui albumul. Un album în care aveau mare încredere. Cu toate că nu şi-au permis publicitate, iar radioul nu se atingea de el, albumul s-a vândut în 65.000 de exemplare foarte repede.[necesită citare] Făcând din Metallica un fenomen al muzicii Underground. La finalul anului 1983, Metallica pleacă în primul turneu trans-american, Kill’em All For One. Iar la întoarcere autobuzul lor nu mai avea acoperiş, fiind complet devastat de cei patru.
Turneul s-a încheiat la începutul anului 1984, pe 2 ianuarie, după 53 de concerte.
[modifică] Ride The Lighting -1984
“Kill’em All” nu a fost neapărat un mare succes din punct de vedere financiar, însă el vânduse 300.000 de exemplare, ceea ce era de-a dreptul incredibil pentru un label independent ca Megaforce.[necesită citare] Succesul albumului a făcut ca Elektra Records, un label foarte important, să facă o ofertă de impresariere formaţiei. Oferta a fost acceptată, iar Metallica, însoţită de producătorul Flemming Rasmussen, s-a mutat într-un studiou din Copenhaga pentru a înregistra un nou album: Ride The Lighting – în continuare sub Megaforce Records.
Albumul de debut al formaţiei a făcut din Metallica liderul mişcării Thrash. Cea mai mare formaţie din cele patru Mari ale Thrash-ului: Metallica, Antrax, Megadeth (formaţie fondată de Mustaine) şi Slayer. Echilibrul şi corectitudinea adusă de Kirk formaţiei, atitudinea şi rifturile lui James, forţa lui Ulrich şi puterea bassului lui Burton, fac din “Kill’em All” un clasic, cel mai agresiv album rock de până atunci. În acest context ceea ce Metallica a făcut pe “Ride the Lighting” a surprins pe toată lumea.
Versurile erau mult mai clare, producţia era infinit mai bună, iar agresivitatea instrumentelor era dublată de cea a versurilor. Influenţa lui Burton era clară, progresul formaţiei fiind evident. Cliff era un muzician desăvârşit. Era singurul din formaţie care studiase cu adevărat muzica. El a avut o influenţă foarte mare asupra lui James. Cei doi devenind foarte, foarte apropiaţi. Acest lucru a dus la crearea unor cântece foarte puternice, atât ca versuri cât şi ca sunet.
Piesele “Creeping Death”, “Fight Fire With Fire”, “Treaped Under Ice” sau “Escape” reţin rapiditatea primului album, însă Ride The Lighting aduce în prim-plan cântece care conţin aranjamente simfonice precum “Fade to Black” sau piesa instrumentală, de aprope 9 minute ce va închide albumul “The Call of Ktulu”. Albumul conţine de asemenea şi piesele “Ride the Lighting” şi, una din favoritele publicului, piesa cântată aproape în fiecare concert “For Whom The Bell Tolls”.
Din punct de vedere al versurilor, Metallica aduce în prim-plan, în special, moartalitatea. Cântecul Ride the Lighting fiind despre pedeapsa capitală, moartea pe scaunul electric, şi neputinţa în care se află cel pus în situaţia de a fi omorât. În timp ce “Fade to Black” , cântec ce are probabil cea mai mare importanţă în istoria formaţiei, este despre sinucidere.
“Ride The Lighting” este un album progresiv, Heavy-Metal, ce arată influenţa pe care Kirk Hammett şi în special Cliff Burton o au în formaţie. Este considerat de mulţi specialişti în muzică, şi de o parte din fanii Metallica, cel mai bun album al lor. Şi chiar cel mai bun album Heavy-Metal al tuturor timpurilor. Este şi ultimul album pe care Dave Mustaine mai are credite (Ride the Lighting şi The Call of Ktulu fiind 2 cântece pe care s-au folosit riffturi scrise de către Dave)
Albumul are un mare succes în America. Şi face Metallica cunoscută şi în Europa. În 1984, Metallica va face primul turneu în Europa, în deschiderea formaţiei Venom. Turneul avea să se numească “Seven dates of hell”, (turneu început la Zürich şi terminat la Paris, după 16 concerte). Acest turneu a fost urmat de unul mondial “Bang that head that doesn't bang tour”.
În 1985, înainte să intre din nou în studiou, pentru a înregistra un nou album, Metallica a fost pentru prima oară prezentă la festivalul Monsters of Rock din Donnington. James a atras atenţia publicului (70.000 de oameni) de la început că nu sunt o formaţie ca celelalte (fiind programaţi să cânte între Ratt şi Bon Jovi, două reprezentante ale Hair-Metalului): "If you came here to see spandex, eye makeup, and the words 'Oh, baby' in every fuckin' song, this ain't the fuckin' band."
[modifică] Master of Puppets-1986
Albumul "Ride the lighting" a ajuns să vândă 800.000 de mii de unităţi enorm pentru o casă de discuri independentă. Metallica începe înregistrarile pentru al treilea album la sfârşitul anului 1985. Acesta este înregistrat tot în Danemarca, cu acelaşi producator Flemming Rasmussen.
"Master Of Puppets", primul album integral sub Elektra, este considerat de către majoritatea fanilor hard-core ai Metallica şi de majoritatea specialiştiilor ca fiind cel mai bun. Cel mai bun album Metallica, dar şi cel mai bun album Heavy-Metal al tuturor timpurilor.
Maturizarea formaţiei este evidentă. Complexitatea pieselor este nemaiîntâlnită până atunci. Piese de peste 8 minute ca “Master of Puppets”,”Disposable Heroes” reţin atenţia ascultătorului pe toată durata lor, hipnotizându-l. Piese de energie pură, “Battery” şi “Damage Inc.” sporesc agresivitatea formaţiei. Iar misterul este adus de “The Thing That Should Not Be”- piesa derivată din The Call of Ktulu, fiind inspirată de către povestirile lui H. P. Lovecraft.
Versurile de pe acest album vorbesc în special despre razboi, dependenţă şi chiar politică (“Leper Messiah”). Albumul mai conţie o piesă intrumentală, “Orion”, şi o piesă ce ca structură seamănă cu Fade To Black, Welcome Home (Sanitarium), a doua baladă a formaţiei, ce vorbeşte despre frământările unui nebun internat într-un sanatoriu (sau îngrădirea minţii libere de către societate).
Albumul ajunge să vândă 500.000 de exemplare relativ repede, Metallica primind primul disc de aur. Este primul album thrash care intră în top 100 Bilboard, atingând poziţia 29 fără să fie difuzat la radio. Succesul monstru face ca Metallica să primească o invitaţie din partea lui Ozzy Osbourne de a face un turneu împreună. Invitaţie acceptată, iar succesul enorm pe care Metallica l-a avut în timpul acestui turneu, a făcut ca acesta să fie ultimul ca trupă de deschidere.
Succesul avut de Metallica a făcut ca aceasta să devină o trupă controversată. Melodiile precum Fade to Black şi Sanitarium, dar şi semnarea contractului cu importanta casă de discuri Elektrica, au nemulţumit pe unii fani ai thrashului, acuzând Metallica că au devenit comerciali. Cliff Burton a răspuns acestor acuzaţii simplu: “mi se rupe”.Relaţiile din cadrul formaţiei erau excelente. Cliff avea o influenţă mare asupra formaţiei; în ciuda succesului enorm pe care îl aveau, ei au rămas cu picioarele pe pământ, mai ales datorită atitudini lui Cliff, o persoană neobişuită, extraordinar de liniştită. Datorită lui, James a crescut mult. La început James nu se descurca neapărat în postura de “Front-man” însă în 1986 deja era ceva natural pentru el, datorită încrederii insuflate de către Cliff. Kirk îl considera pe Cliff un frate mai mare. Lars şi James erau foarte apropiaţi. Iar pe cei patru îi lega şi faptul că le placea să bea. Şi obişnuiau să bea foarte mult. Încât fanii i-au numit, la un moment dat, “AlcoholicA” nume de care erau chiar mândri. James povesteşte o scenă în care, fiind anunţat că mai sunt 10 minute până când trebuie să intre pe scenă, el a intrat în panică fiindcă nu era beat..
[modifică] 27 septembrie 1986
În 5 ani, la 3 ani de la scoaterea primului album, Metallica a evoluat din formaţie de garaj în formaţie de stadion. Turneul Damage Inc. - primul ca formaţie principală, nu a făcut altceva decât să confirme statutul pe care Metallica îl avea.
Pe data de 27 septembrie 1986, formaţia se afla în Suedia. Autobuzul de turneu se îndrepta către Danemarca, unde aveau să susţină următorul concert,al turneului "Damage Inc. Tour". Lars şi James, dupa ce se ameţiseră bine, dormeau, în timp ce Kirk şi Cliff nu se înţelegeau asupra patului în care urmau să doarmă, cel din faţă de lângă şofer sau cel din spate de lângă un geam (preferat de amândoi). Pentru a aplana conflictul, Kirk ia un pachet de carţi şi îi propune lui Cliff să aleagă fiecare câte o carte, iar cel ce va alege cartea cu valoarea cea mai mare câştigă patul din spate. Prima carte, cea trasă de Cliff, s-a nimerit să fie chiar asul de pică; spăşit şi ofticat, Kirk acceptă să doarmă în patul de lângă şofer. Mai târziu, în aceiaş seară, Kirk nu poate dormi din cauza unor zgomote ciudate. Spatele autobuzului se balansa, filtrul cu cafea fierbinte se varsă peste James trezindu-l, dintr-odată tot autobuzul începe să se rostogolească, ca şi cum ar cădea într-o râpă. Toţi sunt aruncaţi prin autobuz, ca nişte cârpe în cuva unei maşini de spălat. Odată terminată mişcarea de rotire, autobuzul se opreşte. Şoferul şi ceilalţi oameni (tehnicienii şi cei ce se ocupau de turneu) reuşesc să iasă din autobuz. Kirk o face şi el, îl vede pe James care ieşea şi el dupa ce a spart geamul de siguranţă al autobuzului cu piciorul, şi pe Lars care, speriat, fugise la 100 m de autobuz. Uitându-se în jur vedea sau auzea pe toată lumea mai putin pe Cliff. Îndreptându-şi ochii către autobuz vede picioarele lui Cliff ieşind cumva de sub autobuz. Cliff Burton fusese aruncat prin geamul langă care dormea, iar autobuzul a picat peste el. Haosul domnea, ce se întamplase!? Şoferul trăgea de o pătură de langă Cliff, James şi Kirk au sărit imediat “nu îndrăzni să i-o iei!!” Imediat l-au luat la întrebari pe şofer “ce s-a întamplat?, ce ai făcut?, ai băut??” şoferul le-a răspuns că a fost polei şi a pierdut controlul. Între timp o macara a fost adusă pentru a ridica autobuzul şi a-i elibera pe oamenii rămaşi prinşi sub el, printre care şi Cliff. Din păcate macaraua nu a fost bine prinsă şi a scăpat autobuzul, el picând din nou peste Cliff. În cele din urma Cliff a fost eliberat, însă era prea târziu. La vârsta de 24 de ani, Cliff Burton era mort. La -4 grade, James a mers, în chiloţi şi în sosete, 2 mile pentru a încerca să gasească vro urmă de polei. Nu a gasit, şi a fost cu greu convins să nu îl omoare pe şofer. În acea noapte, odată ajunşi la un hotel, Lars, James si Kirk au început să bea. La 4 dimineaţa, Kirk si Lars au fost treziţi de către James, care ţipa pe strada din faţa hotelului “Cliff unde eşti??! Cliff de ce ai plecat?”, au început să plângă amândoi.
Moartea lui Cliff a şocat întreaga lume a metalului, el avea foarte mulţi prieteni fiind chiar şi în 1981 un “star” printre cei ce urmăreau evoluţia thrash-ului. Oamenii nu au fost surpinşi să afle că el cânta cu Metallica, cea mai neobişnuită persoană şi cel mai curtat basist, în cea mai agresivă şi bună formaţie. Trupul lui a fost incinerat, iar la ceremonie Lars, Kirk si James au interpretat, pentru prima oara live, “Orion”. Viitorul formaţiei era incert. Influenţa lui Cliff în formaţie era enormă, si mulţi nu vedeau cum Metallica va putea să continue fără el. Celor trei nici nu le-a trecut prin cap să se oprească, mai ales că după ceremonia funerară, tatăl lui Cliff i-a rugat să continue, pentru a menţine spiritul lui Cliff viu. A doua zi după înmormantare Metallica audia bassisti, posibili înlocuitori pentru postul ocupat de Cliff.
[modifică] The NeW-Kid
Audiţiile se desfăşurau într-o atmosferă austeră. Mulţi dintre candidaţi nereuşind să stea mai mult de 1 minut în camera de audiţie până să audă cuvântul “next” - următorul. Les Claypool (din formaţia Primus), a fost unul din cei ce au vrut jobul, prieten din copilărie cu Kirk. Formaţia l-a placut, însă i-a considerat stilul prea “funky”. Brian Slagel, cel care l-a recomandat pe Cliff, i-a spus lui Lars ca ştie exact care este persoana potrivită pentru ei: Jason Newsted, din “Flotsam and Jetsam”, megafan al formaţiei. Jason s-a prezentat la audiţii. Tremura de emoţie. Însă cei 3 au considerat că are energia potrivită. Pe data de 28 octombrie 1986,la 3 săptămâni după înmormântarea lui Cliff, Lars l-a anunţat pe Jason, într-un restaurant local unde erau împreuna cu James şi Kirk, că a primit slujba. Jason a început să facă tumbe, să sară pe mese, să ţipe de fericire. O săptămână mai târziu, formaţia a plecat în turneu.
Jason a fost un influx nesfărşit de energie pentru formaţie. A devenit repede “live-guy” permanenţă legătura dintre formaţie şi fani. James a spus într-un interviu că Jason era în stare să meargă pe stradă să ceară oamenilor să le dea autografe… Însă nu totul era perfect. O perioadă de calm se instaurase, iar odată cu el a venit şi adevărata durere, conştientizarea faptului că… o persoană foarte importantă nu mai era, Cliff. James, Kirk şi Lars resimţeau din plin lipsa lui Cliff. Ei l-au scos ţap ispăşitor pe Jason. Uşor, uşor au început să-l fiarbă: să vada cât poate duce. Iar naivitatea lui Jason, făcea lucrurile şi mai uşoare pentru ceilalţi 3. De exemplu, ei spuneau tuturor că Jason este homosexual, sau ieşeau în oraş să bea sau să mănânce ceva şi puneau toată consumaţia pe contul lui Jason… şi o mulţime de astfel de lucruri, ei îl numeau pe Jason în loc de Newsted, NewKid. Pentru Jason nu era chiar slujba perfectă. Însa el a rezistat, dobândind cu adevărat locul în formaţie.
Pentru a evita o reacţie negativă a fanilor, Metallica a preferat să elibereze un disc de cover-uri, în locul unui album de studio cu cântece noi. “The 5.98$ E.P.: Garage Days Re-Revisited”, pentru a face cunoştiinţă fanilor cu noul bassist în iunie 1987. Albumul a fost în mare parte înregistrat în Garajul lui Lars, de aici şi numele E.P-ului.
[modifică] …And Justice For All – 1988
Cel de-al patrulea album Metallica este “…And Justice For All”. Multii fani sau specialisti se indoiau de puterea creativa a Metallici fara Cliff. Insa relatia dintre James Hetfield si Lars Ulrich a fost intotdeauna primordiala pentru formatiei. Ei sunt baza fortei creative ce inseamna Metallica. Astfel albumul “…And Justice For All” a fost un succes masiv. Tributul suprem adus de formatie lui Cliff.
Uimitor este faptul ca, albumul nu este la fel de complex ca “Master of Puppets”, ci mult mai complex! Iar 7 din 9 piese au peste 6 minute, celelalte 2 nu au “decat” peste 5 minute. Albumul continua trendul impus de ultimele doua albume, adica:
- Incepe cu un cantec foarte energic si rapid: “Blackend”
- A doua piesa este cea care da si titlul albumului: “…And Justice For All”
- Penultima piesa este instrumentala: “To Live Is To Die”
Versurile sunt in acelas registru ca si pana acum, frustrare ( “Harverster of Sorrow” sau “Frayed Ends Of Sanity”), razboi (epicul – “One”sau “Blackend”), libertate (“Eye of The Beholder”, “Dyers Eve”sau “The Shortest Straw”) si politica(“…And Justice For All”), insa sunt mult mai directe. Hetfield a vorbit,in versurile sale, mult mai direct pe acest album despre societate. Insa, in ciuda stilului agresiv al lui James de a canta, versurile nu vorbeau de revolta sau nu instigau la violenta. Albumul mai contine si o piesa instrumentala “To Live Is To Die” care contine riff-uri scrise de Cliff, precum si o poezie citita de James la mijlocul catecului (ce are 9:48,cu 3 secunde mai mult decat “…And Justice For All”).
Albumul este mai complex, mai direct decat ”Master of Puppets” sau “Ride the Lighting”, a avut un succes comercial mult mai mare decat precedentele (a atins locul 6 in Top 200 Billboard,primul top 10 al lor), de ce nu este cel mai bun album Metallica? Ei bine, este pur si simplu infect produs. Sunetul de chitara este foarte subtire,sunetul tobei mari este mai degraba un click decat un sunet obisnuit al unei tobe mari, asa numitul pounding, iar bassul..bassul nu se aude (toate acestea adauga un caracter oarecum metalic, la propriu). Sunt mai multe variante pentru lipsa bassului:
- Jason era nou in formatie si nu a avut un cuvant de spus la mixaj
- James si Lars, nu aveau incedere in talentul lui Jason, ei , in timpul mixajului, ar fi decis ca bassul sa fie dat foarte incet, abia audibil, la asta adaugand inca -1 DB.
- (cea confirmata de Jason si Lars) Bassul lui Jason imita chitara ritmitca si tobele, sunetul bassului fiind confundat cu cel al chitarii si sau al tobei.
Metallica isi castigase deja un loc in istoria muzicii, chiar devenint o trupa Metal legendara, totul fara ajutorul radioului sau, nici atat, al televiziunii. Ceea ce Metallica aduce nou odata cu albumul este primul Video-Clip, pentru piesa “One”- care are aceias structura cu “Sanitarium” si “Fade To Black”, de pe precedentele 2 albume. Clipul prezinta formatia cantand piesa intr-un depozit, clupul fiind mixat cu parti ale filmlui “Jonny Got His Gun”, decat sa negocieze pentru dreptul de a folosi filmul,ei au cumparat toate drepturile pentru film. Videoul a avut un impact foarte mare asupra publicului MTV. Fiind difuzat in mod regulat, cu toate ca avea peste 8 minute. De asemenea exista si o versiune a clipului fara film. El a fost inclus pe DVD-iul pe care MTV l-a scos in 2007, ce continea cele mai marcante 24 de videouri din istoria MTV.
De asemenea in anul 1989 Metallica a fost nominalizata la premiile Grammy, care aveau pentru prima oara o sectiune hard rock/metal, alaturi de AC/DC si alte trupe printre care si “Jethro Tull”, care nici nu s-au obosit sa apara la ceremonie, nominalizarea lor fiind considerata o ofensa la adresa hard rockului, nu pentru ca ei ar fi controversati sau ar canta prost, ci pentru ca nu erau nici pe departe o formatie Metal sau Hard Rock ci Art Rock (de exeplu solistul canta la flaut). Metallica era clar favorita la castigarea premiului, insa comisia ofere premiul formatiei “Jethro Tull”. Acest lucrul nu a afectat cu nimic atmosfera in formatie sau succesul pe care il va avea tuneul “Dameged Justice”, insa a pus in discutie competenta juriului.
In timpul tuneului ei nu au cantat albumul in totalitate, din cauza complexitati iesite din comun. La un moment dat Kirk declara: "One day after we played 'Justice' and got off the stage one of us said, 'we're never fucking playing that song again.”(“Intr-o zi, dupa ce am cantat ‘Justice’ si am parasit scena, unu din noi a spus ‘Imi bag p*** de-l mai cantam vreodata!’”)
[modifică] The Black Album – 1991
Metallica a crescut cu fiecare album, atat în complexitate cât şi ca atitudine. Încecările prin care au trecut i-au facut mai puternici. Turneul “Damaged Justice” a adus formaţiei cele mai mari încasari de până atunci. Fanii îi iubeau mai mult ca niciodată, Metallica devenise un monstru al muzicii Heavy Metal. Inceputul anilor '90 a însemnat moartea hair-metalului sau glam metalului. Singurele supravieţuitoare ale anilor '80 erau formaţiile ce aveau atitudine şi agresivitate. Totodată Grungeul (prin Nirvana) începuse să iasă la suprafaţă. Astfel anii 1990-1991 au fost foarte productivi din punct de vedere muzical. Formatia Megadeth a scos cel mai de succes album al lor “Rust in Pace”, Nirvana la fel: “Nevermind”,precum si Guns and Roses: “Use your Illusion 1”. Însă cel mai important album din acea perioadă va fi: “Metallica” numit de fani si cunoscut ca “The Black Album” (din cauza logoului şi copertii negre dar şi succesului comparativ cu “The White Album”).
Producţia albumului a ţinut 10 luni şi a costat peste 1 milion de dolari. Producătorul albumului a fost Bob Rock, care fusese chemat sa mixeze albumul, însă el a dorit să-l producă în totalitate. Bob s-a întâlnit cu James şi cu Lars şi le-a spus în faţă ca albumele lor suna foarte prost în comparaţie cu ceea ce fac pe scenă. Metallica era foarte conservatoare în ceea ce priveste muzica lor. James nu avea un cuvânt de spus în solo-uri sau părţile lui Lars, dar nici ceilalti nu puteau comenta la adresa versurilor sau rift-urilor. Deveniseră foarte rigizi, iar ca cineva din afara formaţiei să comenteze la adresa muzicii lor li s-a parut foarte deplasat. De aceea Bob a fost greu acceptat de către formaţie. Însa dupa 10 luni de certuri nesfârşite, 10 luni tensionate şi foarte grele (surprinse de filmul “A year and a half in the life of Metallica” partea 1 ) Metallica, pe 13 august 1991, a scos pe piata “Albumul Negru”. Albumul a avut un succes fara precedent in istoria Heavy-Metalului, oamenii stateau la cozi enorme pentru a-l cumpăra.
Muzica de pe acest album este complet diferită faţă de albumele precedente, influenţa lui Bob Rock fiind evidentă. Albumul este produs impecabil, piesele sunt mult mai simple, cântece de un singur riff, nu ca în precedentele albume ce conţineau 3-6 riff-uri înghesuite într-o singură piesă. Vâlva creată şi popularitatea enormă a formaţiei, a făcut ca radioul sa fie obligat practic sa transmită Metallica. Iar cantecele simple au făcut ca formaţia să-şi mărească considerabil baza de fani.
Demo-urile pieselor au fost înregistrate acasă la Lars cu 3 luni înaitea intării în studio, de către Lars şi James. Albumul conţinea 12 piese. Printre care şi o piesă mult mai lentă ca cele de până atunci “Nothing Else Matters”, piesă ce nu trebuia inclusă pe album fiind considerată prea personală de catre James. O baladă cu dinamica intoarsă “The Unforgiven”,o melodie despre conştiinţa de sine “Sad But True”, precum şi despre “drum” “Wherever I May Roam”, sau despre razboi “Don’t Tread On Me”, “Struggle Whitin”,”Through The Never”, chiar despre religie “The God That Failed” şi “bârfă”: “My Friend Of Missery” si “Holier Than Thou”. Piesa ce a avut cel mai mare succes a fost, de departe, “Enter SandMan”, primul extras de pe album.
În prima luna au vândut milioane de albume. Succesul era enorm. Iar în 1991, Metallica a caştigat premiul pentru cea mai bună formaţie Rock,la MTV Music Awards, şi a interpretat melodia “Enter Sandman”. Succesul era monstruos, rămăsese doar să ducă noul album fanilor.
[modifică] Membri
1981-1982
- James Hetfield (solist, chitară ritmică)
- Lars Ulrich (baterie)
- Ron McGrovney (chitară bass)
- Dave Mustaine (chitară principala)
1982-1983
- James Hetfield (solist, chitară ritmică)
- Lars Ulrich (baterie)
- Cliff Burton (chitară bass)
- Dave Mustaine (chitară principala)
1983 - 1986 (albumele Kill'Em All, Ride the Lightning, Master of Puppets)
- James Hetfield (solist, chitară ritmică)
- Lars Ulrich (baterie)
- Cliff Burton (chitară bass)
- Kirk Hammett (chitară principala)
1986 - 2001 (albumele Garage Days Re-Revisited, ...And Justice for All, Metallica, Load, ReLoad, Garage Inc, S&M)
- James Hetfield (solist, chitară ritmică)
- Lars Ulrich (baterie)
- Kirk Hammett (chitară principală)
- Jason Newsted (chitară bass)
2001 - 2003 (albumul St. Anger)
- James Hetfield (solist, chitară ritmică)
- Lars Ulrich (baterie)
- Kirk Hammett (chitară principală)
- Bob Rock (chitară bass)
2003 - prezent (albumul Death Magnetic)
- James Hetfield (solist, chitară ritmică)
- Lars Ulrich (baterie)
- Kirk Hammett (chitară principală)
- Robert Trujillo (chitară bass)
[modifică] Membri temporari pentru concertele live
[modifică] 1982
- "Damien Philips" (Jeff Warner) - al doilea chitarist.
[modifică] 1992 şi 1993
- John Marshall - al doilea chitarist în urma unei accidentări a lui James
[modifică] 2004
Baterişti temporari (în 2004 când Lars Ulrich nu a putut cânta):
[modifică] Discografie
[modifică] Albume
 | 1983 | Kill 'Em All |  | 1984 | Ride the Lightning |  | 1986 | Master of Puppets |
| 1988 | ...And Justice for All |  | 1991 | Metallica-The Black Album |  | 1996 | Load | |
 | 1997 | ReLoad |  | 1998 | Garage Inc. |  | 2003 | St. Anger |
 | 2008 | Death Magnetic |
[modifică] Single-uri si EP-uri
[modifică] Piese solo
- "I Disappear", din filmul Mission: Impossible II
- "We Did It Again" (ft. rapper Ja Rule), pentru Biker Boyz
- "53rd and 3rd" (A Ramones cover), din "We're A Happy Family: A Tribute to the Ramones"
- "Fuel", sau Nascar: Full Throttle
- "For Whom The Bell Tolls (The Irony Of It All)" (cu DJ Spooky) pentru filmul Spawn
- "Satan" Orbital cu Kirk Hammet pentru filmul Spawn
- "Trinity" Kirk Hammet cu Robert Randolph şi Santana pentru albumul lui Santana "All That I Am"
- "Don't You Think This Outlaw Bit's Done Gone Out Of Hand" James Hetfield pentru "I've Always Been Crazy: A Tribute to Waylon Jennings"
[modifică] DVD şi Video
- Cliff 'em All Lansat la: 4 Decembrie 1987
- 2 of One Lansat la: 20 Iulie 1989
- A Year and a half in the life of Metallica Lansat la: 17 Noiembrie 1992
- Live Shit: Binge & Purge Lansat la: 23 Noiembrie
- Cunning Stunts Lansat la: 8 Decembrie 1998
- S & M Lansat la: 23 Noiembrie 1999
- Classic Albums: Metallica - The Black Album Lansat la: 6 Noiembrie 2001
- Some Kind of Monster (filmul) Lansat la: 25 Ianuarie 2005 în US şi Canada, data lansării variind de la ţară la alta.
- The Videos 1989-2004 Lansat pe 4 decembrie 2006
[modifică] Premii
Metallica a câştigat şapte premii Grammy Awards:
- 1989: Best Metal Performance - "One"
- 1991: Best Metal Performance - "Stone Cold Crazy"
- 1992: Best Metal Performance With Vocal - Metallica
- 1999: Best Metal Performance - "Better than You"
- 2000: Best Hard Rock Performance - "Whiskey in the Jar"
- 2001: Best Rock Instrumental Performance - "The Call of Ktulu"
- 2004: Best Metal Performance - "St. Anger"
[modifică] Referinţe
- ^ Big Four of Trash
- ^ Anunţul lui Lars Ulrich din „The Recycler” care a dus la formarea trupei Metallica
- ^ Lars Ulrich şi Diamond Heads
- ^ Metal Massacre - compilaţia pe care apare prima oară trupa Metallica
- ^ Lars trebuie să îşi facă formaţia
- ^ James Heatfield vorbeşte despre religia sa şi influenţa ei asupra muzicii sale
- ^ Biografia lui James Hetfield pe siteul formaţiei
- ^ Biografia lui James Hetfield
- ^ Hit the Lights de pe compilaţia „Metal Massacre I”
- ^ Metallica îl recrutează pe Cliff Burton
- ^ Christe 2003, p. 86
[modifică] Sources
- Christe, Ian (2003), Sound of the Beast: The Complete Headbanging History of Heavy Metal, HarperCollins, ISBN 0-380-81127-8
[modifică] Conexiuni externe
- en http://www.metallica.com - pagina oficială
- en http://www.metclub.com - pagina oficială a fan-clubului
Vizualizări
Unelte personale
Trusa de unelte
În alte limbi
- Alemannisch
- Aragonés
- Anglo-Saxon
- العربية
- Azərbaycan
- Беларуская
- Български
- Brezhoneg
- Bosanski
- Català
- Česky
- Cymraeg
- Dansk
- Deutsch
- Ελληνικά
- English
- Esperanto
- Español
- Eesti
- Euskara
- فارسی
- Suomi
- Français
- Gaeilge
- Galego
- עברית
- Hrvatski
- Magyar
- Bahasa Indonesia
- Íslenska
- Italiano
- 日本語
- ქართული
- 한국어
- Kurdî / كوردی
- Latina
- Lëtzebuergesch
- Limburgs
- Lumbaart
- Lietuvių
- Latviešu
- Македонски
- മലയാളം
- Монгол
- Bahasa Melayu
- Nāhuatl
- Plattdüütsch
- नेपाल भाषा
- Nederlands
- Norsk (nynorsk)
- Norsk (bokmål)
- Polski
- Português
- Русский
- Sicilianu
- Srpskohrvatski / Српскохрватски
- Simple English
- Slovenčina
- Slovenščina
- Shqip
- Српски / Srpski
- Svenska
- Ślůnski
- தமிழ்
- ไทย
- Tagalog
- Türkçe
- Українська
- O'zbek
- Vèneto
- Tiếng Việt
- West-Vlams
- 中文
- Ultima modificare 17:16, 7 februarie 2010.
- Acest text este disponibil sub licenţa Creative Commons Atribuire-Distribuire în condiţii identice; termeni suplimentari se pot aplica. Vedeţi Termenii de utilizare pentru detalii.
- Politica de confidenţialitate
- Despre Wikipedia
- Termeni
![[1]](http://www.encycmet.com/news/all-nightmare-long-single.jpg){kind=link}
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu